County Library "Alexandru & Aristia Aman":   



Documents from "Aman" County Library which can be found in
European Digital Library


Hagi Enuşi Church

Hagi Enuşi Church located on Alexandru Ioan Cuza Street at no.67 was built in the late eighteenth century and the beginning of the nineteenth century, in 1792-1800. Among the founders of the church was Nicolae Ceauşescu, Dumitrache Săndulache, Băcanu Ion, Mihai Cojocaru, Ion Săpunaru and other foreign merchants as evidenced by the inscription located on the porch.
In this church it is still preserved the inscription from 1800 carved in stone, of 1.75 m long and 0.82 m high. It is framed with floral ornaments consisting of a Super with leaves and flowers. It is written in Slavonic.
The church dates from earlier times than the last year mentioned in the inscription, and the first founders are not known. In the south part of the altar we see a fragment from the foundation wall that marks the place on which stands the current one. In the notes of Hagi Enuşi church, written by Dionysius Eclisiarhul, from which it has been preserved just one tab, are mentioned 11 ministers that have had served the church until then. During the years the church had different names and in 1782 the church was dedicated to All Saints. After the establishment of the Outside Fair, the church changed its neme into the Old Out-side Fair church, then into the church from Hagiu and, finally to Hagi Enuşi, name borrowed from the merchant who was a trustee at Maica Precista from Dudu, of Smaranda Brăiloiu’s House and probably to All Saints church. The reconstruction of the church “from its bases” (as the inscription says) made by Nicolae Ceausescu and with the help of different merchants was completed between 1792-1800, taking as mark the years of Prince Mihai Constantin Şuţu’s reign, who ruled on three different occasions: 1783-1786, 1791 -1793 and 1801-1802.
The founder Nicolae Ceausescu’s entire fortune will be donated to All Saints Church even after the death of Nicholas (his adopted son). These events probably took place before 1826.
Many merchants helped to the construction of this church (Ion Băcanu, Matei and Nicolae Giurcă, who have donated estates and shops to the church), wealthy tradesmen (Ion Săpunaru whose work was appreciated and sought after), small and medium nobles, some of them having different important positions in the government of the country as was Dumitrache Săndulache, the second founder mentioned in the inscription, and also many craftsmen and wealthy merchants.
However, the church was called Hagi Enuşi. It is interesting to watch how this shift was due to the rich greek merchant from the nineteenth century Craiova, named Hagi Enuşi Petre Costa. Hagi Enuşi was the son of Peter Costa, a great merchant from Bucharest. He had three brothers, Polychronios, Astrianos and Nicola, all landlords and merchants. They were also called Nani brothers. Ene Nano was no other than Hagi Enuşi and Nanu Petre Costa. Nicholas, the child adopted by Nicolae Ceausescu and his wife Dina, was none other than Nicola Enuşi Hagi’s brother or a close relative of his.
After the death of the main founders, Hagi Enuşi helped his brother in the church’s guardianship papers and thus it can be justify the passing of Nicolae Ceausescu’s on behalf of Hagi Enuşi House.
The church continued to be call up as the Old Out Fair until July 29-th 1859, when in the address no.1285 of Craiova County Council, we can find it named as Hagi Enuşi church.
Hagi Enuşi Church, is located downtown and it had suffered much damage over time. Between the years 1826-1829 the church was repaired. A note dated May 28, 1826 informs us about the repairs that were made to the church and to its bell tower. The ceiling is getting restored and also the church is getting painted. In 1838, due to the earthquake the altar, the pulpit and the wall cracked and needs further repairs in 1839. Between the years 1855-1856 it was made a general refurbishment to bring down those parts of the church that were not safety and restore them on such a manner that no one could notice the differences between the old ones and the new ones. Those who helped the church in this stage were Hristea Stancovici and Sterie Ioanu. In 1856 the painting was also restored. The church was also repaired in 1895 when the roof was changed from a wooden one to a tin one and the paintings were made in oil. In 1941 due to father Bălaşa the painting was restored by Iancu Constantinescu, a well-known painter.
Among the first schools that functioned within the church there was also the school from Hagi Enuşi church. In 1831 the school was well-organised and the teacher was father Ioan who had worked there since 1827. As teacher of the same school we can also mention father Nicu Theodorescu who later, in 1857-1880 opened his own private school near the Hagi Enuşi church.


Bălaşa, D. - Biserica Hagi Enuşi din Craiova, în M.O., XI, 1959, 3-4, p.167
Dinculescu, N.Gh. - Bisericile Craiovei, Craiova, Editura Revistei “Oltenia”, s.a., p.58
Georgescu, Anastase - Craiova acum o sută de ani, în A.O., II, 1923, nr.9, p.356
Gigea-Gorun, Petre - Din amintirile Craiovei, Craiova, Fundaţia “Scrisul Românesc”, 2004, p.79
Ionescu, Th. - Din istoria şcolilor craiovene, în A.O., III, 1924, nr.15, p.406

Madona Dudu Church

The church, located on Madonna Street No.13, has its name given in the eighteenth century, closely connected with the legend according to which in the orchard where now lays the actual church there was found the Virgin Mary’s icon in a mulberry. Taken from there and brought into the church, it disappeared and then was found again in the mulberry orchard. The owner, an ancestor of Găianu Chiriac, built a wooden church to be shelter of the icon. During the time the church has had several names: "The Church from the mulberry, from Craiova” (in Fotescu Maria’s will, who was the wife of the founder) or “St. Holy Mother Church "(in founder Hagi Gheorghe Ion’s will) and more recently Madonna Dudu.
Between the years 1758-1760 the wooden church was replaced by a larger, stone-built by Hagi Gheorghe Ioan, an important merchant and Constantin Fotescu. The church was built in Brâncoveanu’ style with abses for pews, with the entrance hall with stone columns decorated with acanthus leaves blossom. The building had three towers: one above the nave and two above the narthex.
The church of “Holy Mother from the mulberry” was built near the borough of Craiova.
The construction of the Holy Mother’s church was started by Gheorghe Ioan Hagi, a wealthy merchant, who was joined later by Constantine Fotescu. They have given to the church estates (Maglavitu-Mehedinti and Mărăcine-Dolj), vineyards, a mill on Jiu River and several shops in Craiova. Hagi Gheorghe Ioan built the first cells for a mental hospital in Craiova, a fact noted in Prince Alexandru Ioan Ypsilanti’s charter on March 18, 1778. In 1879 it was organized a nursing asylum whose doctor Fabricius was paid by the church.
The history of this building has a great importance for the beginning of the school in Craiova, and for the city's history in general. It seems that since early times in the cells of the church has functioned a school. Inside the church was established a primary school (inside the cells built right next to the church), a secondary school having four classes. In 1831 the Central School for Boys functioned here and had six rooms for use. Later, in 1842 it has received its own location. In addition to the church there was also a school for church singers. Schooling took three years, during which students learnt religious songs in Romanian.
In 1838 an earthquake produced great damages to the church, so it had to be demolished. The church had to be demolished and rebuilt from the foundation over the next six years. The architect of Vienna called by Iordache Otetelişanu has built a church in Austrian baroque style, in the so-called "Jesuit" style in which were built most of the Catholic churches in Austria and Hungary, a style used also for the Orthodox churches from Banat and Transylvania areas. Even the craftsmen, especially carpenters and wood sculptors used for the execution of the woodwork of the balcony, and of the rich in gilded wood ornament pews were Viennese.
We believe that the derogation from the traditional style, in which all other churches were built in Craiova, to have influenced even the changing of the church’s name, from “Holy Mother from the mulberry” to “Madonna Dudu”.
In 1913, the shrine was destroyed again and it was built the actual church. This time it was not demolished for a bad condition that it would have, but to build a bigger and larger church. The project was drawn up by an architect named Duiliu Marcu, who also led the work. The foundation was laid in the 5th of November 1923 by the Bishop of Râmnic, Bartolomei, and the entire construction was completed in 1942.
To the history of this church it is also link the poet Vasile Carlova’s grave, who was buried in the church of “Holy Mother from the Murberry”. In 1922 his remains from Madonna Dudu cemetery were transported to the Sineasca cemetery, among them perhaps were also the remains of the poet.
The importance of Holy Mother Church also consisted in its great fortune. Through a large number of foundations it played an important cultural and philanthropic role. Part of its income was used as a reliable source in City Hall budgets for the upgrading of Craiova urban habitat structures: to pave the streets, to supply the city with water from Gioroc source, to sewage the city and so on.


Bisericile Craiovei, Ed. Helios, Craiova, 1998, p. 43-49
Constantinescu, I. - Istoricul Bisericii Maica Precista Dudu din Craiova, Craiova , Tip.”Apărarea Naţională”, 1927, vol.2, p.4
Dinculescu, N.Gh. - Bisericile Craiovei, Craiova, Editura Revistei Oltenia, s.a., p.30-34
Vincenz, A. - Din trecutul Craiovei, în A.O., V, 1926, 27, p.238, 329

Biserica Mântuleasa

Biserica Maica Precista Mântuleasa, situată pe Calea Unirii la nr.103, este una dintre bisericile de cărămidă zidite în secolul la XVIII-lea.Ctitorii bisericii au fost răfetul croitorilor, ajutat de vornicul Barbu Ştirbei şi biv vel logofătul Constantin Samurcaş. A fost ridicată pe locul alteia, probabil din lemn, ctitoria Dospinei – soţia vistiernicului Strâmbeanu, la jumătatea aceluiaşi secol.
Construirea bisericii a început la 1792, în timpul domnului Mihai Vodă Şuţu şi a episcopului Râmnicului Nectarie, conform pisaniei transcrisă şi aşezată la intrarea în biserică la anul 1896, când este ridicată din nou.
Această biserică, ca multe altele din Craiova, este zidită de breasla croitorilor, tradiţie de altfel încetăţenită în Craiova, mai ales în a doua jumătate a veacului al XVIII-lea, când majoritatea bisericilor sunt ridicate din cărămidă de negustorii şi meseriaşii bogaţi. Ea devine biserica breslei croitorilor al cărei patron era Sf. Pantelimon, care se adaugă la hramul bisericii, Adormirea Maicii Domnului.
Pe lângă breasla croitorilor au mai contribuit la reparaţiile bisericii şi la cumpărarea de obiecte necesare acesteia şi alţi mesteşugari şi negustori de vază din Craiova. Astfel, cojocarul Stavrache Iacob ajută la reconstrucţia bisericii distrusă de un incendiu în anul 1802. Tot atunci se cumpără şi un clopot pentru această biserică.
Biserica a durat până la anul 1896, când a fost rezidită cu sprijinul unor boieri şi cetăţeni înstăriţi ai oraşului. Forma veche a clădirii nu s-a păstrat şi nici nu o cunoaştem, biserica de la 1899 căutând să imite greoi şi nereuşit stilul bisericii Domniţa Bălaşa din Bucureşti. În anul 1897 a fost dărâmată şi clopotniţa cea mare de piatră de la intrare. Din vechea biserică n-au mai rămas decât zidurile naosului şi cele ale altarului.


Bisericile Craiovei, Ed. Helios, Craiova, 1998, p. 161-163
N.Gh. Dinculescu - Bisericile Craiovei, Craiova, Editura Revistei Oltenia, s.a., p.60
Gigea-Gorun, Petre - Din amintirile Craiovei, Craiova, Fundaţia “Scrisul Românesc”, 2004, p.79

Biserica Obedeanu

Purtând hramul “Buna Vestire”, biserica ce se află acum lângă Şcoala nr.1 Craiova, de pe strada Brestei, a fost construită în prima jumătate a veacului al XVIII-lea, anii 1748 - 1753, de marele paharnic Constantin Obedeanu. În ordine cronologică, ctitoria lui Constantin Obedeanu era după bisericile de zid Sfantul Ilie (1720), Sfantul Gheorghe Vechi (1730) şi Sfantul Ioan Sebastian (1742). Toate celelalte biserici erau din lemn.
Este singura biserică din cărămidă din prima jumătate a veacului al XVIII-lea care-şi păstrează pisania din anii zidirii.
Dionisie Fotino a numărat-o printre cele opt mănăstiri ale Craiovei.
Familia mare a Obedenilor, a întreprins o serie de acte ctitoriceşti şi danii la biserici şi mănăstiri, fiind în acelaşi timp una din familiile boiereşti cele mai bogate din Craiova şi probabil şi din Oltenia.
Aşezământul a fost la început mânăstire şi spital.
În anul 1775 s-a construit aici “şcoala domnească de la Mănăstirea Obedeanului”, iar în 1822, şcoala publică de pe lângă Mănăstirea Obedeanu a devenit “şcoala domnească”, unde se preda nu doar în limba română, ci şi în limba franceză şi greacă.
În urma marelui cutremur din 1838, biserica a ajuns “într-o desăvârşită dărăpănare”, după cum se arată într-un document al vremii. La câţiva ani după cutremur (1843-1844) biserica este refăcută: i se închide pridvorul şi rămâne numai cu un turn. Ultima reparaţie radicală i s-a făcut în 1857-1858, iar in perioada 1930-1931 s-a zugravit din nou în interior, i s-au schimbat ferestrele şi i s-a mai adaugat un turn. Clădirile din incinta curţii bisericii au fost demolate în 1888-1889, pe locul lor construindu-se localuri pentru şcolile primare de fete şi de băieţi (Şcoala Obedeanu).


Bisericile Craiovei, Ed. Helios, Craiova, 1998, p. 27-29
Dinculescu, N.Gh - Bisericile Craiovei, Craiova, Editura Revistei Oltenia, s.a., p.22
Obedeanu, Constantin V. - Fundaţia Obedenilor, în A.O., IV, 1925, nr.17, p. 7-13

Biserica Sfinţii Apostoli

Biserica Sfinţii Apostoli, de pe strada Sfinţii Apostoli a fost cunoscută sub denumirea de “Biserica Popii Hristea”, după numele poetului Hristea care ar fi zidit-o din cărămidă. Dar începuturile bisericii sunt mult mai vechi. Biserica Sfinţii Apostoli, ca şi bisericile cărora li s-a pierdut pisania ctitorilor iniţiali, trebuie să fi existat cu mult timp înainte de secolul al XVIII-lea când, reprezentanţii boierimii şi burgheziei în formare nu numai au ctitorit, dar şi-au însuşit această calitate nobilă, precum au alergat şi după titluri boiereşti.
După planul arhitectural, decoraţia exterioară, sistemul în cărămidă aparentă şi după mărime, această biserică poate fi plasată între construcţiile de acest gen din secolele XV-XVI.
Într-un document de danie al lui Matei Basarab se vorbeşte de biserica Sfinţii Apostoli-Ot Craiova la 1635 şi se pomeneşte de o sumă de 80 de galbeni daţi pentru stricăciunile bisericii Sfinţii Apostoli, ceea ce înseamnă că la 1635 biserica avea deja o vechime.
Biserica, de la început, a fost construită afară din aşa zisul târg al Craiovei, care pe atunci se numea “Nedeia cea Mare” şi a fost înconjurată cu ziduri de împrejmuire solide, ale căror urme se găsesc şi astăzi. Apoi, prin extinderea oraşului, ea a fost cuprinsă în oraşul Craiova.
Înainte de reclădirea ei de către “Popa Hristea”, atât biserica cât şi “mahalaua” ei erau numite “Târgul de Afară”.
Între timp, biserica a suferit mari stricăciuni. Ajunsă în ruină, a fost refăcută radical, după 1781 de către ctitorii Matei Brânzan şi “Popa Hristea”, din cărămidă cu 2 turle deschise, pridvor deschis susţinut pe coloane de piatră şi cu doi stâlpi de piatră interior între naos şi pronaos. Pisania nepăstrându-se, data precisă de ctitorie nu se poate stabili. Cu toate acestea, la 5 februarie 1784, Popa Hristea a închinat-o ca metoh Episcopiei Râmnicului, ceea ce înseamnă că biserica era terminată cel puţin în 1783. După închinarea bisericii, Popa Hristea s-a călugărit luând numele de Hariton Ieromonahul şi prin data din 3 ianuarie 1791, a lăsat toata averea lui, bisericii. Dionisie Eclisiarhul scriindu-i averea, aminteşte că biserica avea o ascunzătoare în care se păstrau banii şi obiectele de preţ.
Pisania actuală de dată recentă este scrisă cu vopsea şi indică anul de fundaţie al bisericii 1784, iar ca ctitori pe “protopopul Hristea, la care a luat parte Antim Arhimandritul, Matei Brânzan şi cu ajutorul enoriaşilor şi al orăşenilor din acel timp”. Textul respectiv este scris peste altul mai vechi alcătuit din alfabetul mixt (chirilic-latin), care se vede de sub vopseaua mai nouă a fondului. Aceasta dovedeşte că biserica a fost terminată la 1784, ea putând fi închinată Episcopiei Râmnicului.
În urma cutremurului din 1802 şi în special a celui din 1838, biserica a suferit mari stricăciuni. La reparaţia care s-a făcut au fost înlocuite cele două turle de zid, cu una singură făcută din scândură.
Episcopia Râmnicului nu s-a îngrijit de această biserică din Craiova, ajungând pe la 1850 în ruină. Intervenţia “iznafului cavafilor” (cizmari care făceau încălţăminte groasă pentru târg), după 1850 făcută Episcopului Eifon Sevastios, cerând moşia Mischii, ca din veniturile ei să se facă restaurarea de care biserica avea absolută nevoie, nu a fost luată în seamă. De abia la a patra intervenţie, Calinic, după ce cercetase actele de donaţie, cedează venitul celor 50 de stânjeni de la Mischii, bisericii Sfinţii Apostoli.
Breasla cizmarilor era organizată în 1788 şi avea în grija ei Biserica Sfinţii Apostoli unde-şi serbau patronul. De fapt, printre cei mai vechi cizmari cunoscuţi în documente este şi Matei Brânzan, trecut drept ctitor alături de Popa Hristea. Acesta era staroste şi la anul 1788 ajută cu iznaful la pictarea Bisericii Sfinţii Apostoli. Starostele din 1850, era Petcu, în vremea căruia iznaful a făcut clopotniţa de zid a bisericii Sfinţii Apostoli. La 1855 biserica este reparată fără turle, fără boltirile interioare, cu pridvorul închis. Peste pronaos se ridică o turlă din scândură învelită cu tablă.
În chiliile bisericii Sfinţii Apostoli a funcţionat multă vreme o şcoală primară, sub tutela negustorului craiovean Crăciun Ioanovici. La 1869, când staroste de cizmari era Anghel Badea, se construieşte în curtea bisericii “chilia cea mare”, în care a funcţionat cunoscuta şcoală de la Sfinţii Apostoli.
O şcoala grecească ţinută cu cheltuiala enoriaşilor este amintită încă de la 1838. Crăciun şi Sava Ioanovici înfiinţează şcoala de la Sfinţii Apostoli în anul 1832. Ei administrau averile bisericii Maica Precista Dudu, Sfântul Ilie şi Sfinţii Apostoli, în calitate de epitropi sau arendaşi.
Bisericii i se mai fac reparaţii în anii 1869, 1883, 1904. Restaurarea din 1956-1960 a avut darul de a o aduce la forma iniţială.


D. Bălaşa, Cronicarul Dionisie Eclesiarhul. Scurtă prezentare, în M.O., XXXIV, 1982, 1-3, p. 101-102
N. Gh. Dinculescu, Bisericile Craiovei, p.53
Th. Ionescu, Din istoria şcolilor craiovene, în A.O., III, 1924, 15, p.407
Meşteşugari şi neguţători din trecutul Craiovei, p. 34-35
Ion Stoian, Istoricul bisericii Sf. Apostoli din Craiova, ms.

Biserica Sfântul Dumitru. Catedrala Mitropolitană din Craiova

Biserica Domnească Sfântul Dumitru (Catedrala Mitropolitană de astăzi) este considerată cea mai veche biserică de zid–de piatră din municipiu. Începuturile sale nu se cunosc cu certitudine, însă vasele de lut găsite la 1888 la temelia fundaţiei, şi grosimea impresionantă a zidului de peste un stânjen au constituit argumente pentru care “biserica veche Sfantul Dumitru din oraşul Craiova aparţine secolelor VIII-XI”.
Planul arhitectural al bisericii, în stil bizantin, asemănător cu cel al Bisericii Domneşti din Curtea de Argeş şi al Bisericii Domneşti din Târgovişte, a întemeiat presupunerea că zidirea a avut loc în secolele X-XIV, cel mai târziu în vremea lui Mircea cel Mare, singurul domnitor al cărui nume de botez, derivat din Dumitru, se întâlneşte în lista domnilor Ţării Româneşti din secolele XIV-XV.
Având în vedere că i se mai zicea şi “Băneasa”, s-a crezut că de fapt ctitorii ei trebuie să fi fost boierii Craioveşti – bani ai Olteniei.
Că biserica Sf. Dumitru a existat înainte de a o rezidi Matei Basarab la 1651, aceasta ne-o dovedeşte un document din anul 1645.
Dacă la 1645 se cunoştea o biserică domnească la Craiova, înzestrată cu preot, înseamnă că aceasta exista de mai mult timp şi nu putea fi decât din cărămidă ca să reziste până la 1651 când Matei Basarab, găsind-o în ruină, o rezideşte “din temelie” pe “moşie de-a Mariei sale”.
S-a numit Biserica Domnească tocmai pentru că se afla pe moşia domnească a Basarabeştilor pe care Matei Vodă o moştenise de la strămoşi, iar Craiova a fost şi reşedinţa temporară a voievodului. Ioan Popescu Cilieni justifică denumirea bisericii Sf. Dumitru de “biserică Domnească”, prin faptul că din neamul Craioveştilor s-au ridicat în curs de două secole cinci domni în scaunul Ţării Româneşti: Neagoe Basarab, Radu Şerban, Matei Basarab, Constantin Basarab Cârnu şi Constantin Brâncoveanu.
O altă dovadă care atestă vechimea acestui monument este clopotniţa veche construită cu cărămizi romane, luate probabil de la cetatea antică Pelendava (Mofleni).
Biserica Sf. Dumitru a fost centrul în jurul căruia pulsa întreaga viaţă a Târgului Craiovei, mai ales că lângă ea se înălţau Casele Băneşti, care au adăpostit de-a lungul vremurilor, reşedinţa banilor şi caimacanilor olteni, locul de popas al domnitorilor şi sediul Divanului Craiovei.
După numai 39 de ani (la 1690) biserica Sf. Dumitru a fost reparată de marele boier craiovean Petre Obedeanu (a fost reparat zidul şi a fost acoperită cu şindrilă). Sub domnia lui Constantin Brâncoveanu, i-au aşezat chenare de piatră înflorate şi fiare la ferestre, geamuri de sticlă la ferestrele de jos şi la cupole.
Fiul său, stolnicul Constantin Obedeanu (fost consilier imperial al Olteniei sub austrieci şi caimacam al Craiovei între anii 1745-1747), a făcut o nouă reparaţie în anul 1724, când a acopetit-o din nou cu şindrilă şi a zugrăvit-o. În veacul al XVIII-lea, a avut nevoie de mai multe reparaţii din cauza stricăciunilor provocate fie de austrieci, fie de turci. Alţi factori care au dus la neglijarea construcţiei au fost schimbarea scaunului de reşedinţă al oraşului Craiova la Bucureşti şi apoi, conducerea Craiovei de către caimacami. Banul nu mai locuia în Craiova ci în Bucureşti. De la 1748 familia Obedenilor, având propria ei ctitorie, nu s-a mai îngrijit de biserica Sf. Dumitru.
La 1774, ajungând din nou în ruină, biserica Sf. Dumitru a fost reparată de clucerul Constantin Argetoianu.
În prima jumătate a secolului al XIX-lea, biserica Sf. Dumitru a fost tot mai mult neglijată, averile ei au fost însuşite de particulari, mai ales din momentul pierderii funcţiei de biserică episcopală în folosul bisericii Maica Precista de la Dud. Cutremurul din 1838 îi cauzează mari stricăciuni.
Datorită stării grave în care se afla, biserica a fost închisă în anul 1849, fiind uitată aproape timp de 40 de ani. În annul 1853 s-a întocmit un plan de reconstruire a bisericii din porunca domnitorului Barbu Ştirbei, plan ce a rămas nerealizat.
În 1889 biserica este dărâmată complet şi refăcută din temelie după planurile arhitectului francez André Lecomte de Noüy.
La 12 octombrie s-a aşezat piatra fundamentală, iar biserica a fost terminată definitiv la 26 octombrie 1933.
Pictura a fost executată între anii 1907-1933 de pictorii francezi Menpiot şi Bariés, picturile ornamentale din biserică şi pridvor de germanul Gustav Nill, iar catapeteasma de pictorul gorjan Keber. Tâmpla a fost executată de Asociaţia sculptorilor decoratori din Bucureşti, prin atelierul lui A. Nache. Uşile împărăteşti din tei au fost făcute de C.M. Babic, iar hramul (în mozaic Veneţian, în email şi pe fond de aur), s-a realizat după o acuarelă de Noüy de către Sociatatea “Cararra”, prin Giuseppe Papariti.
În anul 1939 s-a reînfiinţat Mitropolia Severinului, catedrală mitropolitană fiind desemnată Biserica Sf. Dumitru.


Bisericile Craiovei, Ed. Helios, Craiova, 1998, p. 7-15
Demetrescu, G. Mil - Contribuţie la studiul: Vechimea bisericii Sf. Dumitru din Craiova, in A.O., an VI, 1927, nr.31, p. 38-40
Opriş, Ioan - Pagini din istoria restaurării monumentelor istorice bisericeşti din Craiova 1850-1950, în M.O., anul XL, 1988, nr.5, p.109-110
Pessiacov, A. - Schiţe din istoria Craiovei,Craiova, Tipo-Litografia Naţionale Ralian şi Ignat Samitca, 1902 p.56-58
Popescu-Cilieni, I. - Biserica Sf. Dumitru, catedrala mitropolitană a Craiovei, M.O. an XI, 1959, nr. 9-12, p. 576 şi urm.
Vasilescu, Alexandru A. - Casele Băneşti din Craiova în secolul al XVIII-lea, în A.O. an.VI, 1927, p.13

Biserica Sfântul Ilie

Situată în centrul oraşului Craiova, pe strada C.S. Nicolaescu Plopsor, vizavi de sediul prefecturii, Biserica Sf. Ilie este a doua biserică de zid din Craiova, construită în secolul al XVIII-lea, după biserica Sfântul Dumitru.
Ctitoria vornicului Ilie Otetelişanu datează de la 1720. Piatra cu pisania clădirii nu se mai păstrează (probabil s-a pierdut sau i s-a dat o altă întrebuinţare la reparaţia făcută după cutremurul din 1838). Inscripţia pusă la temelia clădirii celei noi din 1890, arată că noul lăcaş s-a ridicat în locul celei vechi zidit la 1751 de Dvornicul Ilie Otetelişanu. Acest an nu corespunde însă realităţii, deoarece în condica mânăstirii Hurez, se păstrează în copie, testamentul primului ctitor al bisericii (Ilie Otetelişanu) şi datează din 11 decembrie 1732.
În testament ctitorul vorbeşte despre “a mea dulce nădejde, biserica mea din Craiova” că avea nevoie, pe atunci, “să i se termine tâmpla şi să se acopere din nou cu şindrilă’. Pentru a se simţi nevoia schimbării acoperişului la 1732, biserica trebuie să fi fost clădită şi acoperită cu câţiva ani mai devreme. Petre Gârboviceanu îi fixează ca perioadă de construcţie anii 1710-1725, ceea ce înseamnă că anul 1720 este mai aproape de momentul ridicării acestui lăcaş.
Clădirea ridicată de vornicul Ilie Otetelişanu era mai mică ca cea de azi şi avea un singur turn, cum rezultă din însemnarea stricăciunilor suferite de biserici în urma cutremurului din 1838. El a ridicat-o în locul cel mai aglomerat al oraşului, între târgul permanent al Craiovei şi târgul de Afară.
Ilie Otetelişanu şi-a înzestrat ctitoria cu averi, iar prin testamentul său “chiverniseala bisericii a lăsat-o în seama a doi cinstiţi negustori care vor fi căpetenia târgului”, fraţii Crăciun şi Sava Ioanovici, negustori de frunte în Craiova. Aceştia au administrat de altfel pe lângă averile bisericii Sfântul Ilie şi averile bisericii Maica Precista de la Dud şi ale bisericii Sf. Apostoli din Craiova.
Se pare că biserica ctitorită de Ilie Otetelişanu a durat până la cutremurul din 1838 când “turnul bisericii a crăpat în trei locuri, au crăpat doi stâlpi din interior, căzând şi tencuiala”.
Până la acestă dată nu este amintită nici o reparaţie.
În urma acestui cutremur ctitorii Iordache şi Grigore Otetelişanu îi fac reparaţii radicale datorită cărora i se schimbă cu totul înfăţişarea. I se dărâmă turnul şi i se face acoperişul în două părţi, iar spre est şi vest in loc de acoperiş i se fac două frontoane triunghiulare. I se desfinţează pridvorul, iar ca adapost la intrare s-a aşezat deasupra uşii o “marchiză semiconică” acopetită cu tablă. Brâul şi registrele ce împodobeau exteriorul, ca la toate construcţiile similare în stil brâncovenesc, au fost stricate şi în urma acestei reparaţii numai crucile mai arătau că aici era un lăcaş de închinăciune creştin-ortodox.
De această reparaţie desfiguratoare a scăpat doar clopotniţa, dărâmată la 1889. În anul 1840 fusese şi ea reparată.
Pictorul Constantin Lecca este cel care a zugrăvit biserica Sfântul Ilie în perioada 1840-1841.
Biserica a fost reclădită în 1889-1896 şi restaurată în 1939-1940. În 1892-1893 ea a fost pictată de Ioanid, pictor din Bucureşti, sub directa supraveghere a pictorului Gh. Tattarescu. Este ultima biserică pe care o mai pictează artistul.
Cu veniturile acestei biserici s-a întreţinut Şcoala de fete Lazaro-Otetelişanu şi s-a înfiinţat din fondurile ei şi prin sârguinţa lui Iordache Otetelişanu prima Şcoală Centrală de fete din Ţara Românească. Din scrisorile inedite ale lui Petrache Poenaru aflăm că înainte de annul 1835, Iordache Otetelişanu a deschis în case cu chirie un pension de fete.
La 21 martie 1836 paharnicul Constantin Lazarie îşi face testamentul prin care casele ce le avea în Craiova, de la soţia sa, le lasă pentru a se instala în ele un pension de fete. La 1837 fraţii Iordache şi Grigore Otetelişanu au întocmit un proiect de testament, prin care hotărau, cu banii daţi de biserica Sfântul Ilie, unde ei erau ctitori, să transforme casele Lazarie în local pentru un pension de fete.
La 1867, Grigore Otetelişanu vorbeşte în testamentul său de Şcoala de fete externe Lazaro-Otetelişanu, care să se întreţină din fondurile ei şi ale bisericii Sfântul Ilie.
Fiind biserică particulară şi nu mănăstire, averile ei au scăpat de secularizare, dar expropierea a lipsit-o de moşii, făcând cu greu faţă cheltuielilor de întreţinere a Şcolii Otetelişanu.


Bisericile Craiovei, Ed. Helios, Craiova, 1998, p. 16-19
Dinculescu, N.Gh. - Bisericile Craiovei, Craiova, Editura Revistei Oltenia, s.a., p.30-34
Filitti, I.C. - Scrisori inedite ale lui Petrache Poenaru privitoare la Institutul Lazaro-Otetelişanu din Craiova, în A.O., an XIII, 1934, nr.74-76, p. 273-275
Gârboviceanu, Petre - Şapte Biserici cu averea lor proprie, Bucureşti, 1904, p. 322
Meşteşugari şi negustori din trecutul Craiovei. Documente (1666-1865), Bucureşti, 1957, p.10
Stoenescu, Dem. D. - Pentru o istorie a Craiovei, în A.O. an.IV, 1925, nr.18-19, p.203
Testamentul lui Nicolae Cămărăşescu Otetelişanu, în A.O. an XIII, 1934, nr.74-76, p. 480-483

Biserica Sfântul Spiridon

Biserica „Sfântul Spiridon“ este situată pe o mică colină din inima Craiovei, nu departe de Teatrul Naţional şi de Universitate. Ea este ctitoria boierilor Vlădăieni, zidită în anul 1758, în timpul domnitorului Constantin Nicolae Mavrocordat şi al episcopului de Râmnic Grigorie Socoteanu.
La mijlocul secolului al XVIII-lea aşezările boierilor Vlădăieni se găseau în Craiova pe culmea cuprinsă între scobitura adâncă a Văii Orbeţilor (azi strada Ştefan cel Mare) şi Valea lui Opincă (astăzi Calea Bucureşti).
Clucerul Fota Vlădăianu a înălţat la 1758, biserica Sfantul Spiridon (numită şi Biserica Vlădăianu), pe locul alteia mai vechi făcută din nuiele de căpitanul Tudor Berindei. Împrejurul bisericii au fost ridicate case mari, a fost înzestrată cu moşii şi odoare necesare cultului, încât se asemăna cu o mănăstire. De aceea, în Istoria Daciei, Dionisie Fotino o aminteşte printre bisericile mănăstiri ale Craiovei. La 1837, mănăstirea Vlădăianu mai păstra acest titlu alături de mănăstirile Obedeanu şi Gănescu.
Biserica Sfântul Spiridon este prima biserică boierească din a doua jumătate a veacului al XVIII-lea care şi-a păstrat pisania veche aşezată deasupra uşii de la intrare la 1758. Într-o catagrafie din 1813-1815 sunt trecuţi ca ctitori şi boierii Poenari care se înrudeau cu Vlădăienii.
În 1771, Fota Vlădăianu facea parte din Divanul Craiovei şi al judeţului Dolj, iar din iulie 1775 dintr-un sfat de caimacami. A murit în anul 1778 şi a fost înmormântat la ctitoria sa (mormânt a cărui piatră se găseşte şi azi cu inscripţia ştearsă de vreme).
În anul 1826, în curtea bisericii s-a construit o fântână, iar după cutremurul din anul 1838, au avut loc mai multe reparaţii care însă nu i-au schimbat înfăţişarea. În anul 1843 a fost împrejmuită cu zid de cărămidă, La 1844 a fost acoperită din nou, ”., iar în anul 1858 În anul 1861 a fost construită în curtea bisericii o clopotniţă din lemn, ce va fi refăcută în 1925.
Reparaţiile radicale de la jumătatea secolului al XX-lea au inclus “elemente de compoziţie străină, care au schimbat caracterul bizantin al multor biserici”. În interior s-a reparat pardoseala, s-au reparat stranele şi s-a zugrăvit soclul.
Între anii 1924-1925, la Biserica „Sfântul Spiridon“ au avut loc reparaţii generale: a fost din nou zugrăvită şi s-a deschis tinda, scoţându-se la iveală frumoşii stâlpi de piatră ce o înconjură. Tot în această perioadă, biserica a fost repictată de către marele pictor craiovean Ion Listeveanu.
Azi îi putem admira arhitectura brâncovenească a pridvorului deschis, a brâului şi a ocniţelor oarbe de pe pereţii laterali exteriori, rozetele de aerisire ce au ca decor vulturul bizantin.


Bisericile Craiovei, Ed. Helios, Craiova, 1998, p. 38-42
Dinculescu, N.Gh. - Bisericile Craiovei, Craiova, Editura Revistei Oltenia, s.a., p.28-30
Donat, Ion - Despre biserica şi Mahalaua Vlădăianului din Craiova, în A.O., XVII, 1938, 95-96, p.62
Gigea-Gorun, Petre – Din amintirile Craiovei, Craiova, Fundaţia Scrisul Românesc, 2004, p.84

Biserica Sfânta Treime Ştirbei

Biserica Sfanta Treime este situată în strada Ion Maiorescu nr.9 (fosta Barbu Ştirbei ), în faţa Colegiului Naţional Carol I. A fost ctitorită de Dumitrana Ştirbei, văduva lui Constantin Ştirbei, între anii 1765-1768. Faptul că biserica a început să se construiască în 1765, ne-o dovedeşte un document din 15 decembrie 1765, care spune că: „Dumitrana Ştirbei făcuse o biserică lângă casele sale din Craiova”.
Biserica a fost ridicată la marginea Craiovei, pentru a avea întinderea necesară pentru „curte”. Curţile boiereşti din jurul bisericilor constituianu la început prima margine a oraşului, ca mai târziu să formeze centrul cel mai dezvoltat al Craiovei.
Dumitrana Ştirbei a înzestrat biserica, la 1782 a comandat la Sibiu un policandru cu 24 de sfeşnice şi a zugrăvit biserica. Zugravul a fost adus de la Sibiu, de Barbu Ştirbei, fiul Dumitranei. În 1790 s-a adus un coplot cu următoarea inscripţie: „acest clopot s-a făcut de dumneaei stolniceasa Dumitrana Ştirboaica şi l-au aşezat la hramul sfintei Troiţe în Craiova”. Dupa 1811 aici se construiesc chilii după dorinţa exprimată în testamentul biv vel dvornicului Barbu Ştirbei.
În această biserică, la 1821, s-au închis arnăuţii veniţi de la Bucureşti împotriva lui Tudor Vladimirescu, provocându-i mari stricăciuni şi în urma lor biserica a trebuit să fie reparată. În anul 1823 a fost refăcut acoperişul, biserica fiind acoperită cu „şindrilă măruntă, lucrată bine şi bătută în patru ”.
În urma cutremurului de la 1838 nu s-au produs mari avarii. În anul 1840 a fost refăcută de Barbu Ştirbei (viitorul Domn al Ţării Româneşti) şi tot atunci i s-a aşezat şi pisania care arată primii ctitori. În 1890 i s-a făcut o nouă reparaţie, iar între anii 1901-1906 a fost dărâmată şi reclădită după planurile arhitectului André Lecomte de Nouy, cel care a refăcut din temelie şi biserica Sfantul Dumitru din Craiova.
Printre epitropii bisericii care au administrat averile acestui lăcaş s-a aflat şi Anton C. Brăiloiu (prefect de Dolj), care a ajuns la conflict cu Ştirbei şi astfel el numeşte epitrop pe maiorul Alfred de Marentzeler (austriac de confesiune romano-catolică). A reparat şi el biserica, a dărâmat chiliile construite după 1811 şi pe locul lor a amenajat o grădină frumoasă. În timpul primului război mondial, sarcina de epitrop i-a revenit preşedintelui Curţii de Apel din Craiova, Mihalache Măinescu.
În biserică sunt îngropaţi Dumitrache Bibescu şi soţia sa, Catinca Văcărescu.
În anul 1890 s-a încercat ca din fondurile bisericii să se facă un spital, dorinţă ce nu s-a realizat. S-a făcut totuşi un dispensar medical pentru săraci, instalat provizoriu în casele de lângă biserică, iar după 1940 într-un local propriu.


Bisericile Craiovei, Ed. Helios, Craiova, 1998, p. 49-51
Dinculescu, N.Gh. - Bisericile Craiovei, Craiova, Editura Revistei Oltenia, s.a., p.30-34
Georgescu, Sică - Contribuţii referitoare la începuturile Craiovei, în A.O., VII, 1928, 37-38, p.234, nota 10
Iorga, N. - Oraşele oltene şi mai ales Craiova pe pragul vremilor noi, Craiova, Scrisul Românesc, s.a., p.290
Stoenescu, Dem. D. - Pentru “O istorie a Craiovei”, în A.O., IV, 1925, nr.18-19, p. 203

Project Manager: Vasilica Anghel; Colaborators: Lavinia Dumitrescu, Dana Popescu and Stefania Paraschiv (History, Churches, Monuments, Romanescu Park), Flori Stolojan (E. Farago),
Madalina Bailesteanu - english translator, Constantin Patru (images of ancient Craiova).
© County Library "Alexandru & Aristia Aman", Craiova, 2010