Biblioteca Judeteana "Alexandru si Aristia Aman": www.aman.ro   
   CRAIOVA - MEMORIE ŞI CUNOAŞTERE LOCALĂ: http://memorielocala.aman.ro  [prima pagină]

 

ISTORIA CRAIOVEI
CRAIOVA VECHE îN IMAGINI
BIBLIOGRAFIA CRAIOVEI
ISTORIA PRESEI DOLJENE
PERSONALITĂŢI DOLJENE
CRAIOVA VĂZUTĂ DE PICTORI
BISERICILE CRAIOVEI
MONUMENTE ISTORICE
PARCUL ROMANESCU
CASA MEMORIALĂ ELENA FARAGO


Documente digitizate din colecţiile Bibliotecii "Alexandru şi Aristia Aman" care vor fi accesate din
Biblioteca Europeană Digitală


BISERICILE CRAIOVEI


Biserica Hagi Enuşi

Biserica Hagi Enuşi din strada Alexandru Ioan Cuza nr.67 este construită la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul celui următor, între anii 1792-1800,. Printre ctitorii bisericii s-au aflat jupân Nicolae Ceauşescu, jupân Dumitrache Sandulache biv vel clucer, Ion Băcanu, Mihai Cojocaru, Ion Săpunaru şi alţi mahalagii şi negustori străini după cum reiese din pisania aflată în pridvor. Şi la această biserică se păstrează pisania de la 1800, cioplită în piatră, lungă de 1,75m şi înaltă de 0,82m. Este încadrată în dreapta şi în stânga de un ornament floral compus dintr-un Super cu frunze şi flori. Este scrisă în limba slavonă.
Vechimea acestei biserici este mai mare decât anul trecut în pisanie, iar ctitorii vechi nu se cunosc. În partea de miazăzi a altarului se observă un fragment de zid care marchează o fundaţie mai veche şi pe care s-a ridicat actuala fundaţie.
În pomelnicul bisericii Hagi Enuşi, scris de Dionisie Eclisiarhul, din care se păstrează o singura filă, sunt trecuţi cei 11 slujitori pe care îi avusese biserica până în momentul scrierii acestuia.
De a lungul timpului biserica a purtat diferite denumiri, hramul bisericii fiind Toţi Sfinţii aşa cum se numea în 1782.
După înfiinţarea Târgului de Afară, se numea biserica din Târgul de Afară Vechi, apoi biserica de la Hagiu şi, în fine, Hagi Enuşi, nume împrumutat de la negustorul ce a fost epitrop la biserica Maica Precista de la Dudu, al casei logofetesei Smaranda Brăiloiu şi probabil şi la biserica Toţi Sfinţii.
Reconstrucţia bisericii “din temelie” (cum spune pisania) de către Nicolae Ceauşescu şi mahalagii este finalizată între anii 1792-1800, luând ca etalon anii de domnie ai lui Mihai Constantin Şuţu Voievod, care a domnit în trei rânduri: 1783-1786; 1791-1793 şi 1801-1802.
Întreaga avere a ctitorului Nicolae Ceauşescu va rămâne bisericii Tuturor Sfinţilor după moartea lui Nicolae (fiul adoptiv). Aceasta s-a întâmplat probabil înainte de 1826.
La construcţia acestei biserici şi-au dat mâna negustori (Ioan Băcanu, Matei şi Nicolae Giurcă, ce lasă case şi prăvălii bisericii), meşteşugari înstăriţi (Ioan Săpunaru a cărui meserie era apreciată şi căutată), boierii mici şi mijlocii, unii cu funcţii în divanul ţării cum a fost cel de al doilea ctitor pomenit în pisanie, jupân Dumitrache Sandulache, şi o serie de “mahalagii”, toţi meşteşugari şi negustori înstăriţi. Cu toate acestea, biserica se numea Hagi Enuşi. Este interesant de urmărit cum s-a făcut aceasta trecere pe seama bogatului negustor craiovean, de la începutul veacului al XIX-lea, grec de origine Hagi Enuşi Costa Petru.
Hagi Enuşi din Episcopie a fost fiul lui Costa Petre, mare negustor în Bucureşti. El a avut trei fraţi, sărdarul Polihronie, Astrianos şi Nicola, toţi moşieri şi negustori. Ei se mai numeau şi fraţii Nani. Ene Nanu este acelaşi cu Hagi Enuşi cu nume întreg Nanu Costa Petre.
Nicolae, copilul adoptat de Nicolae Ceauşescu şi soţia sa Dina, nu era altul decat Nicola, fratele lui Hagi Enuşi sau o rudă bună a acestuia.
După moartea principalilor ctitori, Hagi Enuşi îl ajută pe fratele său în actele de epitropie a bisericii şi în felul acesta se poate justifica trecerea bisericii lui Nicolae Ceauşescu pe seama casei Hagi Enuşi.
Biserica a continuat să se numească Târgul de Afară Vechi până în anul 1859, iulie 29, când într-o adresă a Consiliului Municipal din Craiova cu nr.1285, apare sub numele de biserica Hagi Enuşi.
Biserica Hagi Enuşi, fiind aşezată în centrul oraşului, a suferit în decursul vremii multe stricăciuni. Ea a fost reparată la 1826-1829. O notiţă din condica bisericii ne informează despre “cheltuiala ce s-a început pentru clopotniţă şi pentru biserică”, la 28 mai 1826. Acum se reface clopotniţa şi se şindrileşte biserica. I se reface tavanul şi se zugrăveşte pantocratorul . În 1838, datorită cutremurului, crapă altarul, amvonul şi tancuiala, i se face în 1839 o altă reparaţie şi se acoperă din nou cu şindrilă. Între anii 1855-1856 i se face o renovare generală prin dărâmarea părţilor ce nu prezentau siguranţă şi refacerea lor în aăa fel încât legătura dintre nou şi vechi să nu se observe. Ctitorii de acum au fost Hristea Stancovici şi Sterie Ioanu. Tot în 1856 s-a refăcut şi zugrăveala. A mai fost reparată în 1895, când probabil a fost acoperită cu tablă. Tot actunci i s-a făcut pictura în ulei. În anul 1941, prin stăruinţa preotului Bălaşa, i s-a spălat pictura în ulei din 1895 şi a fost executată de Iancu Constantinescu.
Printre primele şcoli particulare, ce au funcţionat în Craiova în pridvoarele şi curţile bisericilor, se numără şi şcoala de la biserica Hagi Enuşi. Ea a existat de multă vreme, dar bine organizată începe de abia în anul 1831. Cel care–i învaţă pe tineri scrisul şi cititul este dascălul Ioan. El funcţiona aici încă din 1827. La aceeaşi şcoală a fost instruit şi dascălul Nicu Theodorescu, care a deschis ulterior şcoală în casele proprii, situate lângă biserica Hagi Enuşi, între anii 1857-1880.

Bibliografie:

Bălaşa, D. - Biserica Hagi Enuşi din Craiova, în M.O., XI, 1959, 3-4, p.167
Dinculescu, N.Gh. - Bisericile Craiovei, Craiova, Editura Revistei “Oltenia”, s.a., p.58
Georgescu, Anastase - Craiova acum o sută de ani, în A.O., II, 1923, nr.9, p.356
Gigea-Gorun, Petre - Din amintirile Craiovei, Craiova, Fundaţia “Scrisul Românesc”, 2004, p.79
Ionescu, Th. - Din istoria şcolilor craiovene, în A.O., III, 1924, nr.15, p.406


Biserica Madona Dudu

Biserica, aflată pe strada Madona nr.13, are numele, dat în veacul al XVIII-lea, strâns legat de legenda conform căreia în livada ce se întindea pe vremuri în locul pe care este zidită biserica s-a găsit într-un dud icoana Maicii Domnului. Luată de acolo şi dusă în biserică, a dispărut şi a fost găsită iarăşi în dudul din livadă. Proprietarul locului, un strămoş al clucerului Chiriac Găianu, a ridicat atunci o bisericuţă de lemn, drept acoperământ al acestei icoane.
De a lungul timpului a purtat mai multe denumiri : “Biserica de la Dudu, de aici din Craiova” (testamentul Mariei Fotescu, soţia fondatorului clucerul Fotescu), sau “Sf. Biserică Maica Precesta” (testamentul fondatorului Hagi Gheorghe Ioan), sau “Biserica de la Dud de aici din Craiova”; mai nou, Madona Dudu.
Între anii 1758-1760 bisericuţa de lemn a fost înlocuită de alta mai mare, construită din piatră de negustorul Hagi Gheorghe Ioan şi clucerul Constantin Fotescu. Biserica a fost construită în stil brâncovenesc cu abside pentru strane, tinda cu stâlpi de piatră înfloraţi cu frunze de acant. Clădirea este prevăzută cu trei turle: una deasupra naosului şi două deasupra pronaosului.
Biserica Maica Precista de la Dud a fost construită în imediata apropiere a târgului Craiovei.
Construcţia bisericii Maica Precista de la Dud a început-o negustorul Hagi Gheorghe Ioan căruia i s-a alăturat şi clucerul Constantin Fotescu, terminând împreună clădirea bisericii. Ei au trecut în proprietatea bisericii, moşii (Maglavitu-Mehedinţi şi Mărăcinul-Dolj), vii, moară la Jiu şi mai multe prăvălii în Craiova. Hagi Gheorghe Ioan a construit şi chilii în care a funcţionat primul spital de alienaţi mintali din Craiova, fapt consemnat în hrisovul domnitorului Alexandru Ioan Ipsilanti din 18 martie 1778. Pentru îngrijirea bolnavilor s-a organizat prin 1879, un ospiciu al cărui medic a fost numit dr. Fabricius, plătit din veniturile bisericilor.
Istoricul acestui edificiu are o importanţă apreciabilă pentru începuturile şcolii la Craiova, ca şi pentru istoria oraşului în general. Se pare că biserica a avut de la început în chiliile sale, şcoală. La Maica Precista de la Dud a funcţionat o şcoală primară (în chiliile clădite chiar lângă biserică) şi una secundară cu patru clase, în 1831, în şase camere, a funcţionat Şcoala Centrală de Băieţi. Şcoala a funcţionat aici până în 1842 când s-a mutat în local propriu. Pe lângă biserică a existat şi o şcoală de cântăreţi. Şcolarizarea dura trei ani, timp în care elevii învăţau cântări bisericeşti în limba română.
Cutremurul din 1838 i-a produs mari stricăciuni. Biserica a fost dărâmată din temelie şi reclădită în următorii şase ani. Arhitectul din Viena chemat de Iordache Otetelişanu a construit o biserică în stilul barocului austriac, aşa numitul stil “iezuitic”, stil în care sunt construite cele mai multe biserici catolice din Austria şi Ungaria, de unde s-a transmis şi la bisericile ortodoxe din Banat şi Ardeal. Până şi meseriaşii, în special tâmplarii şi sculptorii în lemn pentru executarea tâmplăriei, a balconului, a stranelor foarte bogate în ornamentaţie de lemn poleit, sunt vienezi.
Nu este exclus ca derogarea de la stilul tradiţional, în care erau construite toate celelalte biserici din Craiova, să fi influenţat chiar schimbarea numelui bisericii, din Maica Precista de la Dud în Madona-Dudu.
În 1913 lăcaşul a fost dărâmat din nou şi s-a construit actuala biserică. De data aceasta nu a fost dărâmată pentru o stare proastă ce ar fi avut-o, ci pentru a construi o biserică mai mare şi mai spaţioasă. Proiectul a fost întocmit de arhitectul Duiliu Marcu, care a condus şi lucrările. Temelia s-a pus în ziua de 5 noiembrie 1923 de către episcopul Bartolomei al Râmnicului Noului Severin, iar construcţia s-a terminat în 1942.
De istoricul acestei biserici se leagă şi mormântul poetului Vasile Cârlova, care a fost înmormântat în cimitirul bisericii Maica Precista de la Dud. În 1922, osemintele din cimitirul bisericii au fost transportate la cimitirul Sineasca, printre ele fiind probabil, şi osemintele poetului.
Importanţa bisericii Maica Precista a constat şi în marea sa avere. Printr-un mare numar de fundaţii a jucat un rol însemnat cultural şi filantropic. O parte din veniturile ei s-au folosit ca sursă sigură în bugetele Primariei Craiova pentru lucrările de modernizare a structurilor urbane de habitat: pavarea străzilor, alimentarea cu apă a oraşului din sursa Gioroc, canalizarea oraşului, etc.

Bibliografie:

Bisericile Craiovei, Ed. Helios, Craiova, 1998, p. 43-49
Constantinescu, I. - Istoricul Bisericii Maica Precista Dudu din Craiova, Craiova , Tip.”Apărarea Naţională”, 1927, vol.2, p.4
Dinculescu, N.Gh. - Bisericile Craiovei, Craiova, Editura Revistei Oltenia, s.a., p.30-34
Vincenz, A. - Din trecutul Craiovei, în A.O., V, 1926, 27, p.238, 329


Biserica Mântuleasa

Biserica Maica Precista Mântuleasa, situată pe Calea Unirii la nr.103, este una dintre bisericile de cărămidă zidite în secolul la XVIII-lea.Ctitorii bisericii au fost răfetul croitorilor, ajutat de vornicul Barbu Ştirbei şi biv vel logofătul Constantin Samurcaş. A fost ridicată pe locul alteia, probabil din lemn, ctitoria Dospinei – soţia vistiernicului Strâmbeanu, la jumătatea aceluiaşi secol.
Construirea bisericii a început la 1792, în timpul domnului Mihai Vodă Şuţu şi a episcopului Râmnicului Nectarie, conform pisaniei transcrisă şi aşezată la intrarea în biserică la anul 1896, când este ridicată din nou.
Această biserică, ca multe altele din Craiova, este zidită de breasla croitorilor, tradiţie de altfel încetăţenită în Craiova, mai ales în a doua jumătate a veacului al XVIII-lea, când majoritatea bisericilor sunt ridicate din cărămidă de negustorii şi meseriaşii bogaţi. Ea devine biserica breslei croitorilor al cărei patron era Sf. Pantelimon, care se adaugă la hramul bisericii, Adormirea Maicii Domnului.
Pe lângă breasla croitorilor au mai contribuit la reparaţiile bisericii şi la cumpărarea de obiecte necesare acesteia şi alţi mesteşugari şi negustori de vază din Craiova. Astfel, cojocarul Stavrache Iacob ajută la reconstrucţia bisericii distrusă de un incendiu în anul 1802. Tot atunci se cumpără şi un clopot pentru această biserică.
Biserica a durat până la anul 1896, când a fost rezidită cu sprijinul unor boieri şi cetăţeni înstăriţi ai oraşului. Forma veche a clădirii nu s-a păstrat şi nici nu o cunoaştem, biserica de la 1899 căutând să imite greoi şi nereuşit stilul bisericii Domniţa Bălaşa din Bucureşti. În anul 1897 a fost dărâmată şi clopotniţa cea mare de piatră de la intrare. Din vechea biserică n-au mai rămas decât zidurile naosului şi cele ale altarului.

Bibliografie:

Bisericile Craiovei, Ed. Helios, Craiova, 1998, p. 161-163
N.Gh. Dinculescu - Bisericile Craiovei, Craiova, Editura Revistei Oltenia, s.a., p.60
Gigea-Gorun, Petre - Din amintirile Craiovei, Craiova, Fundaţia “Scrisul Românesc”, 2004, p.79


Biserica Obedeanu

Purtând hramul “Buna Vestire”, biserica ce se află acum lângă Şcoala nr.1 Craiova, de pe strada Brestei, a fost construită în prima jumătate a veacului al XVIII-lea, anii 1748 - 1753, de marele paharnic Constantin Obedeanu. În ordine cronologică, ctitoria lui Constantin Obedeanu era după bisericile de zid Sfantul Ilie (1720), Sfantul Gheorghe Vechi (1730) şi Sfantul Ioan Sebastian (1742). Toate celelalte biserici erau din lemn.
Este singura biserică din cărămidă din prima jumătate a veacului al XVIII-lea care-şi păstrează pisania din anii zidirii.
Dionisie Fotino a numărat-o printre cele opt mănăstiri ale Craiovei.
Familia mare a Obedenilor, a întreprins o serie de acte ctitoriceşti şi danii la biserici şi mănăstiri, fiind în acelaşi timp una din familiile boiereşti cele mai bogate din Craiova şi probabil şi din Oltenia.
Aşezământul a fost la început mânăstire şi spital.
În anul 1775 s-a construit aici “şcoala domnească de la Mănăstirea Obedeanului”, iar în 1822, şcoala publică de pe lângă Mănăstirea Obedeanu a devenit “şcoala domnească”, unde se preda nu doar în limba română, ci şi în limba franceză şi greacă.
În urma marelui cutremur din 1838, biserica a ajuns “într-o desăvârşită dărăpănare”, după cum se arată într-un document al vremii. La câţiva ani după cutremur (1843-1844) biserica este refăcută: i se închide pridvorul şi rămâne numai cu un turn. Ultima reparaţie radicală i s-a făcut în 1857-1858, iar in perioada 1930-1931 s-a zugravit din nou în interior, i s-au schimbat ferestrele şi i s-a mai adaugat un turn. Clădirile din incinta curţii bisericii au fost demolate în 1888-1889, pe locul lor construindu-se localuri pentru şcolile primare de fete şi de băieţi (Şcoala Obedeanu).

Bibiografie:

Bisericile Craiovei, Ed. Helios, Craiova, 1998, p. 27-29
Dinculescu, N.Gh - Bisericile Craiovei, Craiova, Editura Revistei Oltenia, s.a., p.22
Obedeanu, Constantin V. - Fundaţia Obedenilor, în A.O., IV, 1925, nr.17, p. 7-13


Biserica Sfinţii Apostoli

Biserica Sfinţii Apostoli, de pe strada Sfinţii Apostoli a fost cunoscută sub denumirea de “Biserica Popii Hristea”, după numele poetului Hristea care ar fi zidit-o din cărămidă. Dar începuturile bisericii sunt mult mai vechi. Biserica Sfinţii Apostoli, ca şi bisericile cărora li s-a pierdut pisania ctitorilor iniţiali, trebuie să fi existat cu mult timp înainte de secolul al XVIII-lea când, reprezentanţii boierimii şi burgheziei în formare nu numai au ctitorit, dar şi-au însuşit această calitate nobilă, precum au alergat şi după titluri boiereşti.
După planul arhitectural, decoraţia exterioară, sistemul în cărămidă aparentă şi după mărime, această biserică poate fi plasată între construcţiile de acest gen din secolele XV-XVI.
Într-un document de danie al lui Matei Basarab se vorbeşte de biserica Sfinţii Apostoli-Ot Craiova la 1635 şi se pomeneşte de o sumă de 80 de galbeni daţi pentru stricăciunile bisericii Sfinţii Apostoli, ceea ce înseamnă că la 1635 biserica avea deja o vechime.
Biserica, de la început, a fost construită afară din aşa zisul târg al Craiovei, care pe atunci se numea “Nedeia cea Mare” şi a fost înconjurată cu ziduri de împrejmuire solide, ale căror urme se găsesc şi astăzi. Apoi, prin extinderea oraşului, ea a fost cuprinsă în oraşul Craiova.
Înainte de reclădirea ei de către “Popa Hristea”, atât biserica cât şi “mahalaua” ei erau numite “Târgul de Afară”.
Între timp, biserica a suferit mari stricăciuni. Ajunsă în ruină, a fost refăcută radical, după 1781 de către ctitorii Matei Brânzan şi “Popa Hristea”, din cărămidă cu 2 turle deschise, pridvor deschis susţinut pe coloane de piatră şi cu doi stâlpi de piatră interior între naos şi pronaos. Pisania nepăstrându-se, data precisă de ctitorie nu se poate stabili. Cu toate acestea, la 5 februarie 1784, Popa Hristea a închinat-o ca metoh Episcopiei Râmnicului, ceea ce înseamnă că biserica era terminată cel puţin în 1783. După închinarea bisericii, Popa Hristea s-a călugărit luând numele de Hariton Ieromonahul şi prin data din 3 ianuarie 1791, a lăsat toata averea lui, bisericii. Dionisie Eclisiarhul scriindu-i averea, aminteşte că biserica avea o ascunzătoare în care se păstrau banii şi obiectele de preţ.
Pisania actuală de dată recentă este scrisă cu vopsea şi indică anul de fundaţie al bisericii 1784, iar ca ctitori pe “protopopul Hristea, la care a luat parte Antim Arhimandritul, Matei Brânzan şi cu ajutorul enoriaşilor şi al orăşenilor din acel timp”. Textul respectiv este scris peste altul mai vechi alcătuit din alfabetul mixt (chirilic-latin), care se vede de sub vopseaua mai nouă a fondului. Aceasta dovedeşte că biserica a fost terminată la 1784, ea putând fi închinată Episcopiei Râmnicului.
În urma cutremurului din 1802 şi în special a celui din 1838, biserica a suferit mari stricăciuni. La reparaţia care s-a făcut au fost înlocuite cele două turle de zid, cu una singură făcută din scândură.
Episcopia Râmnicului nu s-a îngrijit de această biserică din Craiova, ajungând pe la 1850 în ruină. Intervenţia “iznafului cavafilor” (cizmari care făceau încălţăminte groasă pentru târg), după 1850 făcută Episcopului Eifon Sevastios, cerând moşia Mischii, ca din veniturile ei să se facă restaurarea de care biserica avea absolută nevoie, nu a fost luată în seamă. De abia la a patra intervenţie, Calinic, după ce cercetase actele de donaţie, cedează venitul celor 50 de stânjeni de la Mischii, bisericii Sfinţii Apostoli.
Breasla cizmarilor era organizată în 1788 şi avea în grija ei Biserica Sfinţii Apostoli unde-şi serbau patronul. De fapt, printre cei mai vechi cizmari cunoscuţi în documente este şi Matei Brânzan, trecut drept ctitor alături de Popa Hristea. Acesta era staroste şi la anul 1788 ajută cu iznaful la pictarea Bisericii Sfinţii Apostoli. Starostele din 1850, era Petcu, în vremea căruia iznaful a făcut clopotniţa de zid a bisericii Sfinţii Apostoli. La 1855 biserica este reparată fără turle, fără boltirile interioare, cu pridvorul închis. Peste pronaos se ridică o turlă din scândură învelită cu tablă.
În chiliile bisericii Sfinţii Apostoli a funcţionat multă vreme o şcoală primară, sub tutela negustorului craiovean Crăciun Ioanovici. La 1869, când staroste de cizmari era Anghel Badea, se construieşte în curtea bisericii “chilia cea mare”, în care a funcţionat cunoscuta şcoală de la Sfinţii Apostoli.
O şcoala grecească ţinută cu cheltuiala enoriaşilor este amintită încă de la 1838. Crăciun şi Sava Ioanovici înfiinţează şcoala de la Sfinţii Apostoli în anul 1832. Ei administrau averile bisericii Maica Precista Dudu, Sfântul Ilie şi Sfinţii Apostoli, în calitate de epitropi sau arendaşi.
Bisericii i se mai fac reparaţii în anii 1869, 1883, 1904. Restaurarea din 1956-1960 a avut darul de a o aduce la forma iniţială.

Bibliografie:

D. Bălaşa, Cronicarul Dionisie Eclesiarhul. Scurtă prezentare, în M.O., XXXIV, 1982, 1-3, p. 101-102
N. Gh. Dinculescu, Bisericile Craiovei, p.53
Th. Ionescu, Din istoria şcolilor craiovene, în A.O., III, 1924, 15, p.407
Meşteşugari şi neguţători din trecutul Craiovei, p. 34-35
Ion Stoian, Istoricul bisericii Sf. Apostoli din Craiova, ms.


Biserica Sfântul Dumitru. Catedrala Mitropolitană din Craiova

Biserica Domnească Sfântul Dumitru (Catedrala Mitropolitană de astăzi) este considerată cea mai veche biserică de zid–de piatră din municipiu. Începuturile sale nu se cunosc cu certitudine, însă vasele de lut găsite la 1888 la temelia fundaţiei, şi grosimea impresionantă a zidului de peste un stânjen au constituit argumente pentru care “biserica veche Sfantul Dumitru din oraşul Craiova aparţine secolelor VIII-XI”.
Planul arhitectural al bisericii, în stil bizantin, asemănător cu cel al Bisericii Domneşti din Curtea de Argeş şi al Bisericii Domneşti din Târgovişte, a întemeiat presupunerea că zidirea a avut loc în secolele X-XIV, cel mai târziu în vremea lui Mircea cel Mare, singurul domnitor al cărui nume de botez, derivat din Dumitru, se întâlneşte în lista domnilor Ţării Româneşti din secolele XIV-XV.
Având în vedere că i se mai zicea şi “Băneasa”, s-a crezut că de fapt ctitorii ei trebuie să fi fost boierii Craioveşti – bani ai Olteniei.
Că biserica Sf. Dumitru a existat înainte de a o rezidi Matei Basarab la 1651, aceasta ne-o dovedeşte un document din anul 1645.
Dacă la 1645 se cunoştea o biserică domnească la Craiova, înzestrată cu preot, înseamnă că aceasta exista de mai mult timp şi nu putea fi decât din cărămidă ca să reziste până la 1651 când Matei Basarab, găsind-o în ruină, o rezideşte “din temelie” pe “moşie de-a Mariei sale”.
S-a numit Biserica Domnească tocmai pentru că se afla pe moşia domnească a Basarabeştilor pe care Matei Vodă o moştenise de la strămoşi, iar Craiova a fost şi reşedinţa temporară a voievodului. Ioan Popescu Cilieni justifică denumirea bisericii Sf. Dumitru de “biserică Domnească”, prin faptul că din neamul Craioveştilor s-au ridicat în curs de două secole cinci domni în scaunul Ţării Româneşti: Neagoe Basarab, Radu Şerban, Matei Basarab, Constantin Basarab Cârnu şi Constantin Brâncoveanu.
O altă dovadă care atestă vechimea acestui monument este clopotniţa veche construită cu cărămizi romane, luate probabil de la cetatea antică Pelendava (Mofleni).
Biserica Sf. Dumitru a fost centrul în jurul căruia pulsa întreaga viaţă a Târgului Craiovei, mai ales că lângă ea se înălţau Casele Băneşti, care au adăpostit de-a lungul vremurilor, reşedinţa banilor şi caimacanilor olteni, locul de popas al domnitorilor şi sediul Divanului Craiovei.
După numai 39 de ani (la 1690) biserica Sf. Dumitru a fost reparată de marele boier craiovean Petre Obedeanu (a fost reparat zidul şi a fost acoperită cu şindrilă). Sub domnia lui Constantin Brâncoveanu, i-au aşezat chenare de piatră înflorate şi fiare la ferestre, geamuri de sticlă la ferestrele de jos şi la cupole.
Fiul său, stolnicul Constantin Obedeanu (fost consilier imperial al Olteniei sub austrieci şi caimacam al Craiovei între anii 1745-1747), a făcut o nouă reparaţie în anul 1724, când a acopetit-o din nou cu şindrilă şi a zugrăvit-o. În veacul al XVIII-lea, a avut nevoie de mai multe reparaţii din cauza stricăciunilor provocate fie de austrieci, fie de turci. Alţi factori care au dus la neglijarea construcţiei au fost schimbarea scaunului de reşedinţă al oraşului Craiova la Bucureşti şi apoi, conducerea Craiovei de către caimacami. Banul nu mai locuia în Craiova ci în Bucureşti. De la 1748 familia Obedenilor, având propria ei ctitorie, nu s-a mai îngrijit de biserica Sf. Dumitru.
La 1774, ajungând din nou în ruină, biserica Sf. Dumitru a fost reparată de clucerul Constantin Argetoianu.
În prima jumătate a secolului al XIX-lea, biserica Sf. Dumitru a fost tot mai mult neglijată, averile ei au fost însuşite de particulari, mai ales din momentul pierderii funcţiei de biserică episcopală în folosul bisericii Maica Precista de la Dud. Cutremurul din 1838 îi cauzează mari stricăciuni.
Datorită stării grave în care se afla, biserica a fost închisă în anul 1849, fiind uitată aproape timp de 40 de ani. În annul 1853 s-a întocmit un plan de reconstruire a bisericii din porunca domnitorului Barbu Ştirbei, plan ce a rămas nerealizat.
În 1889 biserica este dărâmată complet şi refăcută din temelie după planurile arhitectului francez André Lecomte de Noüy.
La 12 octombrie s-a aşezat piatra fundamentală, iar biserica a fost terminată definitiv la 26 octombrie 1933.
Pictura a fost executată între anii 1907-1933 de pictorii francezi Menpiot şi Bariés, picturile ornamentale din biserică şi pridvor de germanul Gustav Nill, iar catapeteasma de pictorul gorjan Keber. Tâmpla a fost executată de Asociaţia sculptorilor decoratori din Bucureşti, prin atelierul lui A. Nache. Uşile împărăteşti din tei au fost făcute de C.M. Babic, iar hramul (în mozaic Veneţian, în email şi pe fond de aur), s-a realizat după o acuarelă de Noüy de către Sociatatea “Cararra”, prin Giuseppe Papariti.
În anul 1939 s-a reînfiinţat Mitropolia Severinului, catedrală mitropolitană fiind desemnată Biserica Sf. Dumitru.

Bibliografie:

Bisericile Craiovei, Ed. Helios, Craiova, 1998, p. 7-15
Demetrescu, G. Mil - Contribuţie la studiul: Vechimea bisericii Sf. Dumitru din Craiova, in A.O., an VI, 1927, nr.31, p. 38-40
Opriş, Ioan - Pagini din istoria restaurării monumentelor istorice bisericeşti din Craiova 1850-1950, în M.O., anul XL, 1988, nr.5, p.109-110
Pessiacov, A. - Schiţe din istoria Craiovei,Craiova, Tipo-Litografia Naţionale Ralian şi Ignat Samitca, 1902 p.56-58
Popescu-Cilieni, I. - Biserica Sf. Dumitru, catedrala mitropolitană a Craiovei, M.O. an XI, 1959, nr. 9-12, p. 576 şi urm.
Vasilescu, Alexandru A. - Casele Băneşti din Craiova în secolul al XVIII-lea, în A.O. an.VI, 1927, p.13


Biserica Sfântul Ilie

Situată în centrul oraşului Craiova, pe strada C.S. Nicolaescu Plopsor, vizavi de sediul prefecturii, Biserica Sf. Ilie este a doua biserică de zid din Craiova, construită în secolul al XVIII-lea, după biserica Sfântul Dumitru.
Ctitoria vornicului Ilie Otetelişanu datează de la 1720. Piatra cu pisania clădirii nu se mai păstrează (probabil s-a pierdut sau i s-a dat o altă întrebuinţare la reparaţia făcută după cutremurul din 1838). Inscripţia pusă la temelia clădirii celei noi din 1890, arată că noul lăcaş s-a ridicat în locul celei vechi zidit la 1751 de Dvornicul Ilie Otetelişanu. Acest an nu corespunde însă realităţii, deoarece în condica mânăstirii Hurez, se păstrează în copie, testamentul primului ctitor al bisericii (Ilie Otetelişanu) şi datează din 11 decembrie 1732.
În testament ctitorul vorbeşte despre “a mea dulce nădejde, biserica mea din Craiova” că avea nevoie, pe atunci, “să i se termine tâmpla şi să se acopere din nou cu şindrilă’. Pentru a se simţi nevoia schimbării acoperişului la 1732, biserica trebuie să fi fost clădită şi acoperită cu câţiva ani mai devreme. Petre Gârboviceanu îi fixează ca perioadă de construcţie anii 1710-1725, ceea ce înseamnă că anul 1720 este mai aproape de momentul ridicării acestui lăcaş.
Clădirea ridicată de vornicul Ilie Otetelişanu era mai mică ca cea de azi şi avea un singur turn, cum rezultă din însemnarea stricăciunilor suferite de biserici în urma cutremurului din 1838. El a ridicat-o în locul cel mai aglomerat al oraşului, între târgul permanent al Craiovei şi târgul de Afară.
Ilie Otetelişanu şi-a înzestrat ctitoria cu averi, iar prin testamentul său “chiverniseala bisericii a lăsat-o în seama a doi cinstiţi negustori care vor fi căpetenia târgului”, fraţii Crăciun şi Sava Ioanovici, negustori de frunte în Craiova. Aceştia au administrat de altfel pe lângă averile bisericii Sfântul Ilie şi averile bisericii Maica Precista de la Dud şi ale bisericii Sf. Apostoli din Craiova.
Se pare că biserica ctitorită de Ilie Otetelişanu a durat până la cutremurul din 1838 când “turnul bisericii a crăpat în trei locuri, au crăpat doi stâlpi din interior, căzând şi tencuiala”.
Până la acestă dată nu este amintită nici o reparaţie.
În urma acestui cutremur ctitorii Iordache şi Grigore Otetelişanu îi fac reparaţii radicale datorită cărora i se schimbă cu totul înfăţişarea. I se dărâmă turnul şi i se face acoperişul în două părţi, iar spre est şi vest in loc de acoperiş i se fac două frontoane triunghiulare. I se desfinţează pridvorul, iar ca adapost la intrare s-a aşezat deasupra uşii o “marchiză semiconică” acopetită cu tablă. Brâul şi registrele ce împodobeau exteriorul, ca la toate construcţiile similare în stil brâncovenesc, au fost stricate şi în urma acestei reparaţii numai crucile mai arătau că aici era un lăcaş de închinăciune creştin-ortodox.
De această reparaţie desfiguratoare a scăpat doar clopotniţa, dărâmată la 1889. În anul 1840 fusese şi ea reparată.
Pictorul Constantin Lecca este cel care a zugrăvit biserica Sfântul Ilie în perioada 1840-1841.
Biserica a fost reclădită în 1889-1896 şi restaurată în 1939-1940. În 1892-1893 ea a fost pictată de Ioanid, pictor din Bucureşti, sub directa supraveghere a pictorului Gh. Tattarescu. Este ultima biserică pe care o mai pictează artistul.
Cu veniturile acestei biserici s-a întreţinut Şcoala de fete Lazaro-Otetelişanu şi s-a înfiinţat din fondurile ei şi prin sârguinţa lui Iordache Otetelişanu prima Şcoală Centrală de fete din Ţara Românească. Din scrisorile inedite ale lui Petrache Poenaru aflăm că înainte de annul 1835, Iordache Otetelişanu a deschis în case cu chirie un pension de fete.
La 21 martie 1836 paharnicul Constantin Lazarie îşi face testamentul prin care casele ce le avea în Craiova, de la soţia sa, le lasă pentru a se instala în ele un pension de fete. La 1837 fraţii Iordache şi Grigore Otetelişanu au întocmit un proiect de testament, prin care hotărau, cu banii daţi de biserica Sfântul Ilie, unde ei erau ctitori, să transforme casele Lazarie în local pentru un pension de fete.
La 1867, Grigore Otetelişanu vorbeşte în testamentul său de Şcoala de fete externe Lazaro-Otetelişanu, care să se întreţină din fondurile ei şi ale bisericii Sfântul Ilie.
Fiind biserică particulară şi nu mănăstire, averile ei au scăpat de secularizare, dar expropierea a lipsit-o de moşii, făcând cu greu faţă cheltuielilor de întreţinere a Şcolii Otetelişanu.

Bibliografie:

Bisericile Craiovei, Ed. Helios, Craiova, 1998, p. 16-19
Dinculescu, N.Gh. - Bisericile Craiovei, Craiova, Editura Revistei Oltenia, s.a., p.30-34
Filitti, I.C. - Scrisori inedite ale lui Petrache Poenaru privitoare la Institutul Lazaro-Otetelişanu din Craiova, în A.O., an XIII, 1934, nr.74-76, p. 273-275
Gârboviceanu, Petre - Şapte Biserici cu averea lor proprie, Bucureşti, 1904, p. 322
Meşteşugari şi negustori din trecutul Craiovei. Documente (1666-1865), Bucureşti, 1957, p.10
Stoenescu, Dem. D. - Pentru o istorie a Craiovei, în A.O. an.IV, 1925, nr.18-19, p.203
Testamentul lui Nicolae Cămărăşescu Otetelişanu, în A.O. an XIII, 1934, nr.74-76, p. 480-483


Biserica Sfântul Spiridon

Biserica „Sfântul Spiridon“ este situată pe o mică colină din inima Craiovei, nu departe de Teatrul Naţional şi de Universitate. Ea este ctitoria boierilor Vlădăieni, zidită în anul 1758, în timpul domnitorului Constantin Nicolae Mavrocordat şi al episcopului de Râmnic Grigorie Socoteanu.
La mijlocul secolului al XVIII-lea aşezările boierilor Vlădăieni se găseau în Craiova pe culmea cuprinsă între scobitura adâncă a Văii Orbeţilor (azi strada Ştefan cel Mare) şi Valea lui Opincă (astăzi Calea Bucureşti).
Clucerul Fota Vlădăianu a înălţat la 1758, biserica Sfantul Spiridon (numită şi Biserica Vlădăianu), pe locul alteia mai vechi făcută din nuiele de căpitanul Tudor Berindei. Împrejurul bisericii au fost ridicate case mari, a fost înzestrată cu moşii şi odoare necesare cultului, încât se asemăna cu o mănăstire. De aceea, în Istoria Daciei, Dionisie Fotino o aminteşte printre bisericile mănăstiri ale Craiovei. La 1837, mănăstirea Vlădăianu mai păstra acest titlu alături de mănăstirile Obedeanu şi Gănescu.
Biserica Sfântul Spiridon este prima biserică boierească din a doua jumătate a veacului al XVIII-lea care şi-a păstrat pisania veche aşezată deasupra uşii de la intrare la 1758. Într-o catagrafie din 1813-1815 sunt trecuţi ca ctitori şi boierii Poenari care se înrudeau cu Vlădăienii.
În 1771, Fota Vlădăianu facea parte din Divanul Craiovei şi al judeţului Dolj, iar din iulie 1775 dintr-un sfat de caimacami. A murit în anul 1778 şi a fost înmormântat la ctitoria sa (mormânt a cărui piatră se găseşte şi azi cu inscripţia ştearsă de vreme).
În anul 1826, în curtea bisericii s-a construit o fântână, iar după cutremurul din anul 1838, au avut loc mai multe reparaţii care însă nu i-au schimbat înfăţişarea. În anul 1843 a fost împrejmuită cu zid de cărămidă, La 1844 a fost acoperită din nou, ”., iar în anul 1858 În anul 1861 a fost construită în curtea bisericii o clopotniţă din lemn, ce va fi refăcută în 1925.
Reparaţiile radicale de la jumătatea secolului al XX-lea au inclus “elemente de compoziţie străină, care au schimbat caracterul bizantin al multor biserici”. În interior s-a reparat pardoseala, s-au reparat stranele şi s-a zugrăvit soclul.
Între anii 1924-1925, la Biserica „Sfântul Spiridon“ au avut loc reparaţii generale: a fost din nou zugrăvită şi s-a deschis tinda, scoţându-se la iveală frumoşii stâlpi de piatră ce o înconjură. Tot în această perioadă, biserica a fost repictată de către marele pictor craiovean Ion Listeveanu.
Azi îi putem admira arhitectura brâncovenească a pridvorului deschis, a brâului şi a ocniţelor oarbe de pe pereţii laterali exteriori, rozetele de aerisire ce au ca decor vulturul bizantin.

Bibliografie:

Bisericile Craiovei, Ed. Helios, Craiova, 1998, p. 38-42
Dinculescu, N.Gh. - Bisericile Craiovei, Craiova, Editura Revistei Oltenia, s.a., p.28-30
Donat, Ion - Despre biserica şi Mahalaua Vlădăianului din Craiova, în A.O., XVII, 1938, 95-96, p.62
Gigea-Gorun, Petre – Din amintirile Craiovei, Craiova, Fundaţia Scrisul Românesc, 2004, p.84


Biserica Sfânta Treime Ştirbei

Biserica Sfanta Treime este situată în strada Ion Maiorescu nr.9 (fosta Barbu Ştirbei ), în faţa Colegiului Naţional Carol I. A fost ctitorită de Dumitrana Ştirbei, văduva lui Constantin Ştirbei, între anii 1765-1768. Faptul că biserica a început să se construiască în 1765, ne-o dovedeşte un document din 15 decembrie 1765, care spune că: „Dumitrana Ştirbei făcuse o biserică lângă casele sale din Craiova”.
Biserica a fost ridicată la marginea Craiovei, pentru a avea întinderea necesară pentru „curte”. Curţile boiereşti din jurul bisericilor constituianu la început prima margine a oraşului, ca mai târziu să formeze centrul cel mai dezvoltat al Craiovei.
Dumitrana Ştirbei a înzestrat biserica, la 1782 a comandat la Sibiu un policandru cu 24 de sfeşnice şi a zugrăvit biserica. Zugravul a fost adus de la Sibiu, de Barbu Ştirbei, fiul Dumitranei. În 1790 s-a adus un coplot cu următoarea inscripţie: „acest clopot s-a făcut de dumneaei stolniceasa Dumitrana Ştirboaica şi l-au aşezat la hramul sfintei Troiţe în Craiova”. Dupa 1811 aici se construiesc chilii după dorinţa exprimată în testamentul biv vel dvornicului Barbu Ştirbei.
În această biserică, la 1821, s-au închis arnăuţii veniţi de la Bucureşti împotriva lui Tudor Vladimirescu, provocându-i mari stricăciuni şi în urma lor biserica a trebuit să fie reparată. În anul 1823 a fost refăcut acoperişul, biserica fiind acoperită cu „şindrilă măruntă, lucrată bine şi bătută în patru ”.
În urma cutremurului de la 1838 nu s-au produs mari avarii. În anul 1840 a fost refăcută de Barbu Ştirbei (viitorul Domn al Ţării Româneşti) şi tot atunci i s-a aşezat şi pisania care arată primii ctitori. În 1890 i s-a făcut o nouă reparaţie, iar între anii 1901-1906 a fost dărâmată şi reclădită după planurile arhitectului André Lecomte de Nouy, cel care a refăcut din temelie şi biserica Sfantul Dumitru din Craiova.
Printre epitropii bisericii care au administrat averile acestui lăcaş s-a aflat şi Anton C. Brăiloiu (prefect de Dolj), care a ajuns la conflict cu Ştirbei şi astfel el numeşte epitrop pe maiorul Alfred de Marentzeler (austriac de confesiune romano-catolică). A reparat şi el biserica, a dărâmat chiliile construite după 1811 şi pe locul lor a amenajat o grădină frumoasă. În timpul primului război mondial, sarcina de epitrop i-a revenit preşedintelui Curţii de Apel din Craiova, Mihalache Măinescu.
În biserică sunt îngropaţi Dumitrache Bibescu şi soţia sa, Catinca Văcărescu.
În anul 1890 s-a încercat ca din fondurile bisericii să se facă un spital, dorinţă ce nu s-a realizat. S-a făcut totuşi un dispensar medical pentru săraci, instalat provizoriu în casele de lângă biserică, iar după 1940 într-un local propriu.

Bibliografie:

Bisericile Craiovei, Ed. Helios, Craiova, 1998, p. 49-51
Dinculescu, N.Gh. - Bisericile Craiovei, Craiova, Editura Revistei Oltenia, s.a., p.30-34
Georgescu, Sică - Contribuţii referitoare la începuturile Craiovei, în A.O., VII, 1928, 37-38, p.234, nota 10
Iorga, N. - Oraşele oltene şi mai ales Craiova pe pragul vremilor noi, Craiova, Scrisul Românesc, s.a., p.290
Stoenescu, Dem. D. - Pentru “O istorie a Craiovei”, în A.O., IV, 1925, nr.18-19, p. 203




Coordonator Vasilica Anghel, în colaborare cu Lavinia Dumitrescu si Dana Popescu (Istoric, Biserici, Monumente, Parcul Romanescu), Flori Stolojan (E. Farago),
Mădălina Băileşteanu - traducător engleză, Constantin Pătru (imagini Craiova veche).

© Biblioteca Judeţeană "Alexandru şi Aristia Aman", Craiova, 2010